Next Level.

Au trecut deja cativa ani de cand am acest blog. 3 mai exact. Ar fi timpul sa ma adaptez schimbarilor, nu? (daca tot am citit cartea “ who moved my cheese” ce naiba :)) Intre timp am mai si crescut, zic eu, deci numai bine. Pa-Pa blogspot, Hello…..ehh, vad eu.

N-am chef sa fac rezumat despre ceea ce am scris, despre ce n-am scris, cui m-am adresat si cine m-a citit. Si oricum, nu va intereseaza/priveste s.a.m.d. Ideea e ca s-a nascut dintr-o dezamagire, s-a transformat intr-un spatiu virtual unde mi-am “asternut” frustrarile iar intr-un final s-a dovedit a fi un test. Un test personal pe care l-am trecut, iar acum pot sa ma apuc de ceva mai serios. Ooooh da. Si acum, daca nu as fi o persoana cu capul pe umeri, si care recunoaste cam care este nivelul ei, ar trebui sa scriu ceva de genu: Watch out! Pregatiti-va, UUU ce urmeaza. Suurpriiizaa. KKT!!

Una peste alta, m-a cuprins dorul de Bucuresti. Mi-e dor de un oras maaare in care nu cunosc povestea fiecaruia, in care nu-mi cunoastea mai nimeni povestea, in care pot sa fac ce vreau, cand vreau, cu cine vreau. Pot sa urlu, sa plang, sa zbier, sa injur, sa, sa, sa.

Desi am avut mare noroc cu acest ultim an petrecut acasa. Repet. Am cunoscut o gramada de oameni fain, lucrez intr-o echipa faina si am invatat enorm de mult, dar parca simt nevoia sa evadez inca 4 ani undeva, departe. Asa sunt eu, daca nu fac schimbari majore din cand in cand innebunesc si nu mai functionez la parametri normali. Simt si stiu ca asta urmeaza. Nu curand, dar urmeaza. I know, I trust my feelings.

Am un talent de a jongla cu subiectele de discutii. Oare asa fac si cu clientii mei? Nu ar trebui. Nu de asta am pierduti nopti intregi pentru a citi carti sau zile intregi de a merge la traininguri. Dar na, ce mai conteaza asta, dupa cum vad nimic nu mai e cum a fost. Acum poti fi stomatolog chiar daca ai diploma de apicultor, pot fi patron chiar daca esti taran (ma rog asta nu este foarte relevant), poti fi avocat chiar daca ai terminat sport, poti fi consultant de business (vad ca a luat amploare si e un MUST BE!) chiar daca nu stii cum se scrie B-U-S-I-N-E-S-S. Pana la un moment dat m-au amuzat aceste personaje, doar ca de ceva timp intalnesc mai multi de astia decat ii vad pe ai mai, desi, stam in aceeasi casa. Radeam cand zicea Mircea Badea ca in tara asta toti sunt experti si specialisti, dar chiar asa e. Am sute de carti de vizita cu:

- expert contabil
- specialist in marketing
- specialist in PR
- expert in social media
- expert in ale (a)facerii

Culmea! Toti au maxim 25 de ani. Sa m**i TU!! Cum dracu reusiti sa acumulati atatea cunostine, sa ajungeti la un asa nivel de “expertiza” intr-un timp atat de scurt. Mai ales ca totul e intr-o super schimbare si nu-i mai dam de capat. Zilnic apar sute de carti cu tehnici noi care dau peste cap tot ce ai invatat pana acum (mai ales in pr, marketing), zilnic apar alte si alte aplicatii, platforme cu care trebuie sa fii la curent. Si stiti ce e super amuzant, ca nici unul dintre “mega inteligentii” de mai sus nu lucreaza pentru cineva, sunt freelancer-i si free like fu**n’ birds. Pardon, sunt totusi legati/abonati/fidelizati de anumite locatii din oras unde “plug in za” laptop si “order” o cafea si “se dau cu placa” aka navigheaza pe….voiala- facebook. Macar de-ar “zbura” pe niste site-uri care au vreo legatura cu domeniul lor de (ne)activitate. Dar nu, dom’le. Pe facebook.

Nu ma intelegeti gresit, nu generalizez, sunt cateva persoane pe care intr-adevar le admir, nu dau nume ca nu-i frumos, eu zic ca e mai frumos ca le-am zis cand ne-am vazut si le mai zic cand ne vedem. Sunt oameni tineri, frumosi, muncitori, documentati. Ei muncesc si au muncit pentru tot ceea ce au realizat si vor realiza. Altii nu frate, vorbesc, “invoca” avioooooaane, multe avioane care de obicei aterizeaza chiar dupa ce au decolat. Si sunt asaaa de mandri de ei. Cum, cum??? Ma, m-am saturat de oameni de genu. Jur. Si, cand la sfarsitul zilei imi dau seama ca nu pot sa schimb nimic, ba, ma intristez. Rau de tot.

Revenind la cartile de vizita. La un moment dat o prietena, care intamplator are si un business mi-a zis ca a renuntat sa-si mai scrie functia pe cartea de vizita pentru ca oamenii reactioneaza si actioneaza in functie de asta. Chiar asa e. Recunosc, cand primesc o carte de vizita cu functia de: director general, business partner, managing partner, DA MA! am niste pretentii, adica ma gandesc ca wow, in sfarsit putem purta o conversatie de tip business, eleganta, concreta, putem sa negociem pana la sange dar frumos….dar ramai tampit cand gasesti altceva, altcineva in spatele functiei. De cele mai multe ori (cazul meu): tarani, prosti, oameni care nu au nici macar habar ce inseamna FUNCTIA lor. Cunosc cazuri concrete, din pacate.

Avand o clipa de creativitate :-)))) ma gandesc ca in curand vom avea si functii de:

- Hiper-Super Leader
- THE ultimate LEADER
- Mega-Manager
- Ingerul tau pazitor in afaceri ( aici deja suntem aprope cu Business angel-u’) :)

Si uite cum mi-am “asternut” iar frustrarile.
Un weekend cu artificii, cum zicea un fost coleg.


Andrea, fara functie :-)

Something.

Ma apuc de un nou post. Da, simt nevoia sa-mi exprim si in scris frustrarile, nervii, neajunsurile si toate cele.

Mai, n-am mai scris nimic in ultima perioada, pe meleagurile astea natale sunt multi care scriu, si scriu fain ma. Nu mi-am permis sa “astern” multe ganduri ca cine stie, poate poate ma premiaza vreun blogger din top 3 cu un frumos premiu cu titlul “ASA NU!”. Evident! – pentru asta obligatoriu se va organiza un eveniment, fastuos sau nu, cu voluntari-muuulti, locatie misto, un PR bun si un badge glossy, ¼ din A4.

Ahh, si comunicate de presa, trimise la cele mai importante publicatii din oras si publicate de ziarele unde cunosti pe cineva. Dar asta nu este o problema, lumea din Cluj este extreme de prietenoasa, unii au chiar mai multi prieteni decat locuitorii Transilvaniei. Dar asa se face business, spun/cred (iarasi) unii...Si eu sunt foarte sociabila (cand am chef) dar asa multi prieteni inca….ok, o las balta. Suspans :)

Presimt ca va fi un post lung (de fapt cam toate-s asa), dar as vrea sa adun aici toate-asa zisele frustrari, sa nu mai rabufnesc in birou, ca nah, sunt eu draguta pana la un moment dat dar nu stiu cat mai tine. As vrea sa adopta o atitudine mai zen (pentru asta mi-am si cumparat o carte, dada), maaai “silentioasa” sa spunem, inainte sa primesc un hi5 pe ceafa.  sau o vorba draga cu “mai incet, Andrea!” sau "Calmeaza-te, femeie!!".

Cica am o voce stridenta (cand nu vreau sa fie sexy si convingatoare, of course) si vorbesc mult, spune colegul meu G. Ba, dar macar ii fac sa rada. Si nu numai pe colegi. Si pe clienti, potentiali clienti, participanti la trafic, pietoni, barmani, ospatarite (cu astea e mai greu ca-s reticente, speriate), paznici, turisti, batrani, muncitori, vecini, tipul de la pompa, pana si pe cei care stau la coada pentru mici de la Kaufland (apropos, niciodata nu am crezut ca sunt in stare sa mananc asa multi mici, pe bune, am crezut ca sunt o frantuzoaica innascuta, dar nu frate, eu bag mici cateodata si dimineata cand ajung la birou. Este un dezavantaj c.l.a.r sa ai birou in apropiere de Kaufland) . Desigur, am si o dilema in ceea ce priveste rasul sau zambetul lor: sunt chiar “that good” sau ma fac de kkt? Voi sa-mi raspundeti. Ideea este ca totul este spontan, firesc si face parte din caracter, amu’ nu cred ca as fi chiar de….in fine. I can live with that! :)

So, am o problema cu urmatoarele “aspecte” ale vietii:

- business murdar

- bogatie peste noapte

- prostie, muuuulta prostie

- femei la volan si taximetristi

- tarani (si nu aia cinstiti de la tara!)

- politica/politisti

- emisiunile tv de kkt (ohh, si cate sunt)

- concurenta neloiala

- cu cei care se cred “cool maaaan” si de fapt sunt vaaaaarza, doar ca sunt atat de cool (in sensul de “linistiti”) incat nici nu-si dau seama ca sunt prosti

- cu femeile care nu traiesc pe planeta Pamant si ne iau oxigenul, nervii si barbatii aiurea

- cu persoanele care nu au nicio vaga idée cu ce se mananca munca (M-U-N-C-A!!!) dar isi permit niste arogante pe care cei care au un job decent (si aici ma refer la un job super bine platit) nu isi permit (si nu din cauza timpului) si se mai si mira…ooohhh, da nu pleci draga din tara in concediu? Vaaaai. Vaaai de curu’ tau. Zic eu. Just my humble and sweet opinion. Ahh, apropos de plecat din tara…astia sunt cei care nu stiu exact daca DJ la numarul de inmatriculare inseamna DEJ sau DOLJ, dar stiu precis cat e o cafea la JW Marriot Bucharest sau aprox. cat trebuie sa stai la un check-in catre Saint Tropez si ce modele de bikini se poarta anu’ asta, ca daaaah, la anu’ nu-i mai poti purta ca doar ai facut album pe facebook cu titlu “ summer 2011”. Nu, nu se cuvine. Ce dreq.

- Un tip nou de la starbucks, care face ca (virgula) cafeaua zilei sa-ti faca viata si mai amara, ii propun sa-si gaseasca alta vocatie sau vor pierde un client (nesemnificativ :-) )

- si mai am sa zicem o ultima si mica problema cu voluntarii. Bai fratilor, cum faceti ca nu aveti job (voluntariat nu este egal din cate stiu cu un job cat de cat platit) dar stati in chirii, aveti Ipad sau Imac, masina, bani de iesit non-stop si smartphone-uri de la HTC diamond in sus. Si nici nu aveti fata de copiii intretinuti de acasa. Daca e o reteta clara o vreau si eu. Mi-ar placea s-o lalaiesc toata ziua prin piata muzeului (daa, atunci mi-ar placea si mie ca toooot orasul sa fie pietonal, ma doare-n bascheti/tenisi). Sincer. Un badge si un tricou personalizat cu sigla evenimentelor pot sa port si eu (daca trebuie o stramtam la polus la stil)

Off, cate si mai cate. Si voi asa sunteti cu viata asta sau ma consum eu mai mult, adica cam cat voi toti la un loc?

G. zice ca-s putin nebuna si ca imi pierd nervii pentru niste chestii care chiar nu merita si pe care (cel mai important si probabil) nu am cum sa le schimb. De ex. condusul taximetristilor, guvernul si mentalitatea clientilor. Cateodata as vrea sa fiu si eu papusa Barbie cu BMW de pe terasa V. sau macar o alta bunatate blonda cu parul dat cu placa din ceramica (cica nu arde asa tare parul :-) ) dar nu pot, asa m-a facut mama. Mama asta draga care vorbeste mult (mai ales dimineata) si doarme ca un iepuras (ca sa fie si ceva de bine, dulce si frumos). Desi, din cate am citit, Stephen Covey nu e de acord cu partea “asa m-a facut mama” Vedem.

P.S. fac apel la populatie. Am primit niste commenturi dragute la posturile anterioare, s-a semnat cu “a friend”. V-am zis ca sunt tare prietenoasa de la un timp asa ca nu mi-am dat seama (cu scuzele de rigoare) despre cine e vorba. Dar daca e “a friend” se va “autosesiza”. Prin aceasta cale ii trimit un “puszi de la Ardeal”.

P.S. #2 ati observat ca nici n-am pomenit de barbati :-)?

Sa ne auzim cu bine copii! Conduceti prudent, you never know cand primiti un claxon de la subsemnata :)

Andrea G.

Intrebari fara raspuns.


Exista o persoana din anturajul meu care ma tot “acuza” ca as avea ceva probleme si ca ar trebui sa consult un psiholog.

Voi povesti foarte pe scurt (desi asta la mine nu functioneaza) de ce persoana respectiva a ajuns la aceasta concluzie., dupa care am sa va rog sa “bifati” una dintre urmatoarele:



DA - ai nevoie de un psiholog
NU - nu ai nevoie de un psiholog



Pe baza raspunsurilor voastre (fie ele aici, pe telefon, pe mail, la cafea, pe facebook…) voi alege ce trebuie sa fac pe viitor. Se pare ca singura nu ma descurc.
Daca majoritatea dintre voi, cum ziceam, nu conteaza prin ce metode, imi sugerati sa cer ajutor de la specialisti, jur ca asa voi proceda. Doar e spre binele meu, nu ?

“Asadar si prin urmare”
Cei care ma cunosc personal stiu povestea vietii mele, mai ales partea sentimentala (in mare, despre asta va fi si vorba) cei care nu, ii invit sa citeasca doar doua posturi anterioare si se lamuresc.

Ideea este urmatoarea.
Pot sa spun ca in cei 20si…aproape 3 de ani am acumulat o oarecare “experienta” pe plan “relational”. Adica am avut de la relatii foarte scurte, relativ lungi pana la relatii serioase, incluzand aici si “mutat impreuna, logodna”.
Am avut parte de barbati frumosi, urati, inteligenti, destepti, mai putin destepti, saraci, buni, bogati, nebuni, escroci, studenti, rai, periculosi, cuminti, la inceput de drum sau realizati. Zic eu, putin din fiecare ‘categorie” sa spunem.
De unii mi-a fost greu sa ma despart, de altii a fost o adevarata usurare sa ma despart, unii m-au lasat pentru alte femei, altii m-au lasat pentru….alte femei :)
Toate o patim la un moment dat si macar odata in viata. Toate suferim, plangem vorbim sau nu vorbim despre asta.
Acum toate departirile mi se par amuzante si la fel, toate relatiile de pana acum mi se par fara sens. Nu pierdere de timp, desigur. De la fiecare in parte am invatat cate ceva. Nici una dintre noi nu poate nega acest fapt. Dar de asta ne dam seama mai ales cu trecerea timpului, face parte din procesul de maturizare al femeii. Multe dintre noi am fost mai mult formate de barbatii maturi din viata noastra decat de parinti, scoala.

Dar dupa toate nebuniile pe care le-am trait si incercat, dupa toate relatiile esuate, dupa multe “perioade de cunoastere” care nu au dus la un rezultate de lunga durata, dupa multe nopti nedormite in care asteptam sa sune telefonul sau sa bata la usa, dupa multe ganduri si analize degeaba, dupa multe sms-uri trimise contra cost si la care niciodata nu am primit raspunsul asteptat, dupa multe seri de “agatat” prin cluburi si networking ziua prin cafenele, nu credeti ca ar trebui sa vina momentul in care sa gasim pe cineva care sa merita toata atentia noastra, si ceea ce este cel mai important, sa ne rasplateasca cu aceeasi moneda? Nu mai mult, doar cat pirmeste…

Chiar atat de mult s-au schimbat lucrurile in secolul vitezei ? Chiar esti privita ca o “NEBUNA” si asta cu definitie clar-psihologica ? Esti old-school sau ai o gandire de fata batrana daca iti doresti sa ai o relatie ? Iar prin relatie ma refer la urmatoarele: - un cuplu format din doua persoana care se atrag, fizic, psihic, se completeaza si se respecta, eventual se iubesc. Spun eventual pentru ca am observat cum si “iubirea” se transforma in ceva old-school.

Sunt nebuna pentru ca simt nevoia sa spun “te iubesc” dupa multa vreme de blocaj sentimental/sufletesc? Evident persoanei potrivite, nu arunc aceste cuvinte la orice colt de strada, la orice flacau frumos si ..atat. Dar chiar ma bucura faptul ca as putea sa spun iar “te iubesc” si ma bucur ca sunt gata sa-mi deschid sufletul si inima pentru o alta persoana. Ma bucur ca am depasit acel blocaj, acea perioada in care eram convinsa ca nu va exista alt barbat in viata mea.
Sunt nebuna pentru ca, caut o persoana cu care sa pot comunica, care sa ma intrebe daca imi e bine, daca am mancat, daca merg vanzarile, daca sunt fericita ? Sunt nebuna pentru ca vreau sa avem prieteni comuni cu care sa ne vedem dupa birou vineri seara, ca vreau sa mergem impreuna la evenimente, concediu, sa sarvuram un vin intr-o atmosfera mai romantica sau sa fumam o tigara langa o bere, joi seara ? Sunt nebuna ca vreau sa NU ma inseli atat de vizibil si cu atata nonsalanta?

Toata treaba asta cu relatie-respect s-a transformat intr-o boala psihologica ??
De ce nu m-a anuntat nimeni ? De ce nu s-a dat cu “share” pe Facebook?? De ce nu s-a trimis mail intern in corporatii? De ce nu s-a trimis direct sms? De ce nu mi-a spus mama din timp…Toate stiati de acest “nou trend”? Doar eu am ramas in urma ?

Sunt prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.
Am ajuns la concluzia ca imi aleg gresit barbatii. Imi petrec prea mult timp langa persoane care nu merita, nu ma merita. Daruiesc prea mult atentie persoanelor care nu ma respecta. Acord incredere persoanelor care ulterior isi bat joc.

Acum insa acest post se va termina. Exact ca un film prost. Asta pentru ca toate cele descrise mai sus fac parte din scenariul unei realitati proaste.

Noapte buna.

Pe varf de munte


Ai trait sau re-trait de curand sentimentul de libertate pe campul verde, pe plaja aurie sau pe varf de munte? Cu ce ai asocia claritatea cerului albastru din mijlocul lunii iulie? Cand ti-ai limpezit ultima data mintea , intins pe iarba, nu departe de paraul rece?

Mi-e dor de munte. Mi-e dor de natura. Mi-e dor sa plec, departe, aproape, nu conteaza. Mi-e dor sa ma intorc, acasa. Sau, aproape acasa.

E o viata nebuna, pana si la Cluj. Pana si Tu esti nebun. E o viata agitata, dar la fel de agitat esti si Tu, cateodata…

Astept duminicile cu parfum de primavara, in care ne trezim tarziu, in care tu esti un copli, in care eu sunt si mai copila. Astept zilele senine, in care arunc pe mine o rochita si nu imi mai este teama de frig, de zapada, de gheata, de intuneric.

Ador diminetile in care zambesti, imi zambesti. Ador diminetil in care tu pleci si eu mai raman, ador cand eu plec si tu mai ramai. E o experienta frumoasa, esti o experienta frumoasa. Exact ca o plimbare intr-o padure. In unele locuri frumoasa, senina si calma, in unele plina cu nori, frunze uscate si zgomot ciudat. Cand cu soare cand cu ploaie.

Vorbesc despre munte, dar tie iti place marea. In care eu sunt sirena si tu capitanul, de vas, urias si puternic. In povestea noastra ma regasesti cand marea este calma si ma salvezi cand ea devine agitata. Sirena te place, cu tot cu ajutoare, in preajma ta devine agitata dar o calmezi tinand-o in brate, strans si pana dimineata. Nu stiu daca o faci voluntar sau involuntar, nu stiu daca iti face bine sau este doar o scapare, nu stiu daca e placere sau daca este evadare.

Vorbesc despre sirena si capitan, dar de fapt suntem o printesa si un print, ascunsi in padure, de frica altora, ne ascundem ca sa ne fie mai bine fiindca lumea din jur nu ne vrea impreuna. Mai tii minte, asta mi-ai povestit intr-o noapte. Atunci am adormit repede, dar nu de la poveste, ci sa caut broscoiul care ne poate salva si ne poate transforma in doi oameni normali, ne va transpune in zilele noastre, aici in lumea reala. Eu nu vreau sa traiesc in padure, nu vreau sa fiu printesa si nu vreau ca tu sa fii print.

Ma uit la camera ta, la peretele gol, la geamul gol, la patul dezordonat, la apa de langa pat, la crema de maini de pe noptiera ta, la crema de ochi pe partea…mea. La haina aruncata pe pat, la pantofii aranjati langa dulap, la cd-urile mele de pe birou si la parfumul cu care te-ai dat. Azi dimineata. La cartea lui Jamie Oliver, pe care am pus-o la loc de cinste, la vedere si din care vreau sa-ti gatesc. Ma uit la o bancnota de 1 leu, uitata langa televizor, si ma trezesc. Imi aduc aminte ca nu am bani, ca trebuie as fac ceva, ca am datorii, ca am treaba. Ma uit la ceas, e inca devreme, mai stau putin. Imi place aici, ma simt bine, e liniste, e cum vreau eu sa fie.

Zilele cu tine sunt un fel de traseu de munte, cateodata simt iarba pufoasa cateodata ma regasesc pe stanca alunecoasa. Nu stiu nici drumul nici destinatia. Nu am directii, nu am ajutoare, nu vad sageti pe copaci si nu am mancare. Ma iei din cand in cand de mana, alteori uiti de mine. Imi transmiti un amalgam de sentimente, intre liniste si frica, intre siguranta si nesiguranta. Chiar si asa, imi este bine.



Poate gasesc formula magica despre care ai vorbit aseara, iar atunci…Cerul se va limpezi si curand vom sta pe iarba.

http://www.youtube.com/watch?v=jDIfx1AuPek&feature=related 

Office.


Ora sase. Inca e timp pentru o cafea rece din cana mea draga, primita inca de la…n-are importanta. Ideea era ca e o cana pe care scrie I LOVE RETAIL. Dragut.


Nu am fost prea productiva si proactiva zilele astea. Dau vina pe luna Decembrie, care mi-a ametit clientii, a acoperit cu zapada orice speranta de a vinde spatiu publicitar, iar vantul puternic si rece a doborat tacticile de vanzari si strategiile de convingere.


Dar totusi,undeva mi-a fost bine. Am zambit. Am cunoscut multe persoane faine, interesante, importante. Mi-am facut prieteni, zic eu ..desi asta doar cu timpul se va afla…Si printre atata lucruri bune, m-am ales si cu ceva, pe care inca nu il pot defini. Este intre fericire si dezamagire, intre adevar si minciuna, intre placut si nenorocire, intre lumina si intuneric, intre dragoste si sex.


Ora sase si saispe. Inca e timp sa termin acest post aici. La birou. Imi place aici, e dragut si primitor. Exact cum ar trebui sa fie un birou pentru o redactie, sa zicem. Imi place si echipa, imi place si ceea ce fac..O sa fie bine. Spun eu.


Dar totusi, undeva, ceva ma deranjeaza. Nu. N-are legatura cu jobul si nici cu cana.



A trecut ceva timp de atunci, nu am terminat nici acest post dar nici problema nu am rezolvat-o. Si este deja 16 ianuarie, 2011.


Bilant la sfarsit de an / In loc de concluzie

Mi-am propus si anul trecut sa fac un mini review a ceea ce insemna anul 2009 pentru mine. E, n-am apucat. Mai bine ca era nasol rau de tot. Ironia este ca nici 2010 nu a fost ceva mai diferit. Singurul lucru important, valoros si cu adevarat fericit a fost aparitia lui David. Comoara noastra.

Este tare nasol cand te pierzi in propriul tau film, cand nu poti sa tii pasul cu evenimentele, cu sentimentele si obiectivele propuse.

Obiective, Principii, Caracter, Cariera, Viata Personala, Dragoste, Casa..suna frumos. Si cu atat mai frumos cand poti sa le manageriezi fara cartile de self –help gen: Stop making excuses, Puterea magica a gandului, 10 pasi catre…., Sikeres emberek, dar na fiecare dintre noi cunoaste macar 10. Inca incerc sa gasesc momentul in care s-a rupt filmul, momentul de la care nu mai ruleaza normal, ba e pe fast forward, ba pe pause, ba se strica si chiar daca repar va ramane defect, imperfect. Oare cat ma costa un nou film, un nou scenariu, oare de unde as putea invata meseria de regizor, oare cand voi fi propriul meu regizor in propriul meu film?

Printre altele, anul 2010 a fost un an greu, dar si un an plin. Si nu, nici acum nu rasuflu usurata, au ramas cicatrice din anii trecuti care nu vor disparea prin folosirea unor balsame, solutii sau creme create dupa ultima tehnologie si inovatie.

A fost un an obositor, stresant care mi-a oferit doar cateva stropi (otravitoare ce-i drept) de fericire. Mi-am schimbat jobul, locuinta de 3 ori, iubitul, lookul, parul, stilul de viata si cea de alimentatie, animalele de companie, gentile… Am ramasa insa fidela tigarilor Dunhill Fine Cut, dar mi-am propus sa ma las de la anu’…

Mi-am facut prieteni si am pierdut o parte din oamenii care imi erau la un moment dat dragi. Unora le-am intors eu spatele, poate de la otrava fericirii si senzatia de “nu ma intereseaza nimic altceva decat TU”, iar altii au renuntat singuri.
De asemenea am cunoscut multi barbati. Care mai de care. Toti m-au sucit intr-un fel sau altul. E mult mai usor pentru ei in perioada asta vulnerabila prin care trec. Sunt naiva, prea ingaduitoare, prea intelegatoare si ei se folosesc de asta. Nu ii condamn. Cand ceva nu iti merge bine, cand undeva s-a stricat ceva e doar din cauza ta. Niciodata nu e altul de vina pentru nenorocirile tale. Am inceput atat de mult sa cred in asta incat deja nu ma ajuta ci imi face rau. La fel si cu varianta: trebuie sa platesti pentru tot raul facut de tine…Dar cat rau sa fi facut in 22 de ani? Bine, as putea enumera cateva..dar mi-am platit deja datoria inzecit. Cred eu. Si prietenele sunt de acord cu mine…..:-)

De mult nu am mai scris. As avea cat-un titlu pentru fiecare alineat. Am avut idei si subiecte interesante despre care sa sciu, dar majoritatea imi vin in minte ori seara cand parcurg drumul dintre statie si locuinta ori duminica, atunci ma intorc acasa de la ..cineva, Pentru ca nu pot sa defimnesc exact ce e. Important e de mentinut faptul ca e acelasi “cineva” de ceva timp. (Adica.. sa nu ma intelegeti gresit). Asa, deci pana ajung acasa ori uit sa le pun pe hartie, virtuala desigur, ori ma iau cu altele..si uite asa trec luni pana cand sunt in stare sa si “creez” ceva.

Zilele astea insa ma tot gandesc la un singur subiect. Titlul care ar reflecta cel mai bine despre ce as vrea sa scriu este : “Cand e “mult” deja prea mult?” sau “ Cand devine o femeie prea intelegatoare…?”

Ma ambitionez de ceva vreme sa inteleg niste chestii legate de barbati, mai corect spus de un anume barbat. Ma rog, practic sportu’ asta de ceva timp, ce-i drept la un moment dat am crezut ca “I’ve made it” dar spre nefericirea mea am realizat ca sunt si alte specii cu care inca nu am avut ocazia sa ma intalnesc. Asa. Cum scriam si mai sus, treceam/trec printr-o perioada din aia in care sunt super intelegatoare, naiva, blonda, copila, si in care accept tot felul de tampenii facute de tot felu’ de tampiti. Dar de data asta e ceva diferit totusi. Diferit prin felul ca este mult prea dificila situatia iar de persoana nici nu vorbesc. Am incercat deja 30% din metodele bunicii, 10% din sfaturile mamei, 40% din practicile lu’ sor’mea si 20 % din metodele scrise in carti de catre alte destepte, care desigur erau single si nefericite. Bai, n-am ajuns la niciun rezultat. Cand imi propun sa nu mai iau in serios toata treaba si ma ghidez dupa citatul “ Are we dating? I thought we were just sleeping together..” parca totul se schimba, iar cand pun in valoare calitatile de viitoare nevasta, mi se prabuseste tavanul in cap si inima mi se sfarama de la cuvintele “ nu ma impresionezi, nu ma interesezi”..Fucking shit! I do need some help here…Am analizat deja situatia din toate unghiurile, partile, am pus-o pe masa ( :-) ), am pus-o pe jos, am scris-o, am vorbit-o la telefon ore-n sir, ba chiar am si bocit-o (mda) si tot n-am ajuns la nicio concluzie. I-am pus punct, am reluat-o, am pus punct iar si iar am reluat-o..am discutat-o sau mai bine zis am “monologat-o”, desigur n-am fost luata in serios, am ironizat-o si tot n-am pirmit raspuns.

La un moment dat am crezut ca rabdarea mea tinde la nesfarsit, la fel ca si intr-o formula matematica. Macar atunci era de inteles, fiindca niciodata nu am fost prea buna la mate (mai ales la M2) deci nu ma astept sa gasesc raspunsul corect..daaaar nici varianta asta nu mai sta-n picioare. Am cam ajuns la capatul rabdarii. cel putin am momente cand simt asa, am momente cand imi vine sa ma imbrac, sa-mi iua geanta si sa plec pur si simplu chiar daca e 4 dimineata, dar ghici ce…ori nu va ramane impresionat (si cam toate stim ca nu e bine daca se intmapla asta, tre sa fie ceva acolo, tre sa-l “miscam” cumva..) ori o sa-mi pare rau.

Na, ii cam lung postu’ asta, asa ca va las in suspans. Revin next time cu informatii.

Weekend fain,

Andrea

P.S. Ioi, incep sa folosesc accentul ardelenesc pana si in scris. Nu-i bine…

...a little bit of Heaven on Earth!

Scrisoare deschisa catre...un Idiot.

# Atat subiectul cat si persoanele amintite in acest post sunt fictive.



Buna Dimineata, Domnul X...(zambet).

Asa m-am adresat in prima dimineata. Dau vina pe camasa ta, care ti-a creat o prezenta aparte, o imagine, care ulterior s-a dovedit a fi una falsa si nemeritata. Asta pentru ca aparitia caracterului tau a distrus acea imagine impecabila, si mult dorita. Astfel s-a creat prapastia intre cele doua. Prapastie, unde evident am cazut eu.

Desi incercam sa ma tin de camasa ta in carouri, carcaterul tau m-a impins pana jos. M-am prabusit incet si dureros, analizand daca mai pot schimba ceva, vroiam sa-ti gasesc scuze, vroiam sa mai gasesc ceva..de care sa ma pot agata. Am si gasit, enorm de multe, doar ca toate erau legate de mine, de ce vreau eu, de ce imi doresc, dar nimic...nici un sambure de dorinta in tine. Mint. Dorinta exista. In forma de pasiune, dar exista, doar ca nu s-a concretizat in ceva mai mult. In mult-ul acela pe care mi l-am imaginat si mi l-am trait in forma de fantezie.

Nu pot sa spun ca te-ai jucat pentru ca de la inceput am acceptat "regulile" tale. Am fost poate o prea buna actrita si te-am facut sa cred ca mi-e bine la acest nivel, si nu vreau sa castig trofeul ? Posibil. Doar ca si de data asta am ramas "neplatita" pentru "prestatia" si talentul meu.

As vrea sa fiu ca tine.As vrea sa fiu asa cu tine.
Atat de dulce nopatea si atat de "fara gust'" ziua. Plina de dorinta noaptea si atat de indiferenta ziua. Misterioasa noaptea si atat de neinteresanta ziua. Seducatoare noaptea si atat de stearsa ziua. Hotarata noaptea si atat de bleaga ziua. Prietenoasa noaptea si atat de impersonala ziua. Vorbareata noaptea si atat de tacuta ziua. Diferenta dintre noi este ca eu sunt mai tot timpul prima parte din descriere iar tu, cum se face ziua esti doar a doua. Eu nu ma transform intr-o alta persoana dupa ora 00:00. Tu, da.


Da. Te numesc idiot. Idiot, pentru ca nu trebuia sa apari in calea mea. Idiot, pentru ca nu trebuia sa ma bulversezi mai mult decat sunt, nu trebuia sa imi arati ce ai putea oferi, fara sa ma lasi sa ajung acolo, fara sa-mi arati drumul. Nu trebuia sa fi perfect in exterior si atat de cretin in interior. Nu trebuia sa mi te doresc atat de mult.


Am avut atat de multe sa-ti spun, sa-ti dau de inteles, sa-ti scriu, sa-ti transmit in orice forma posibila. Dar ma rezum la atat si aici. Asa sigur nu va ajunge la tine. Aleg varianta de a ramane doar o actrita buna, care a lasat putin din parfumul ei pe lenjeria ta de pat, mult fum de tigara in living...si ramasitele unui pahar de sampanie spart, in dormitor.



Dar ai fost corect, nu? Asteptarile duc la dezamagiri.

Noapte buna,Stranger. (fara zambet)



# Fetelor, consultati psihologul sau medicul vostru de familie inainte de orice apropiere de un barbat. Poate fi usor traumatizant sau chiar letal. Barbatii dauneaza grav sanatatii mintale.