Office.


Ora sase. Inca e timp pentru o cafea rece din cana mea draga, primita inca de la…n-are importanta. Ideea era ca e o cana pe care scrie I LOVE RETAIL. Dragut.


Nu am fost prea productiva si proactiva zilele astea. Dau vina pe luna Decembrie, care mi-a ametit clientii, a acoperit cu zapada orice speranta de a vinde spatiu publicitar, iar vantul puternic si rece a doborat tacticile de vanzari si strategiile de convingere.


Dar totusi,undeva mi-a fost bine. Am zambit. Am cunoscut multe persoane faine, interesante, importante. Mi-am facut prieteni, zic eu ..desi asta doar cu timpul se va afla…Si printre atata lucruri bune, m-am ales si cu ceva, pe care inca nu il pot defini. Este intre fericire si dezamagire, intre adevar si minciuna, intre placut si nenorocire, intre lumina si intuneric, intre dragoste si sex.


Ora sase si saispe. Inca e timp sa termin acest post aici. La birou. Imi place aici, e dragut si primitor. Exact cum ar trebui sa fie un birou pentru o redactie, sa zicem. Imi place si echipa, imi place si ceea ce fac..O sa fie bine. Spun eu.


Dar totusi, undeva, ceva ma deranjeaza. Nu. N-are legatura cu jobul si nici cu cana.



A trecut ceva timp de atunci, nu am terminat nici acest post dar nici problema nu am rezolvat-o. Si este deja 16 ianuarie, 2011.


Bilant la sfarsit de an / In loc de concluzie

Mi-am propus si anul trecut sa fac un mini review a ceea ce insemna anul 2009 pentru mine. E, n-am apucat. Mai bine ca era nasol rau de tot. Ironia este ca nici 2010 nu a fost ceva mai diferit. Singurul lucru important, valoros si cu adevarat fericit a fost aparitia lui David. Comoara noastra.

Este tare nasol cand te pierzi in propriul tau film, cand nu poti sa tii pasul cu evenimentele, cu sentimentele si obiectivele propuse.

Obiective, Principii, Caracter, Cariera, Viata Personala, Dragoste, Casa..suna frumos. Si cu atat mai frumos cand poti sa le manageriezi fara cartile de self –help gen: Stop making excuses, Puterea magica a gandului, 10 pasi catre…., Sikeres emberek, dar na fiecare dintre noi cunoaste macar 10. Inca incerc sa gasesc momentul in care s-a rupt filmul, momentul de la care nu mai ruleaza normal, ba e pe fast forward, ba pe pause, ba se strica si chiar daca repar va ramane defect, imperfect. Oare cat ma costa un nou film, un nou scenariu, oare de unde as putea invata meseria de regizor, oare cand voi fi propriul meu regizor in propriul meu film?

Printre altele, anul 2010 a fost un an greu, dar si un an plin. Si nu, nici acum nu rasuflu usurata, au ramas cicatrice din anii trecuti care nu vor disparea prin folosirea unor balsame, solutii sau creme create dupa ultima tehnologie si inovatie.

A fost un an obositor, stresant care mi-a oferit doar cateva stropi (otravitoare ce-i drept) de fericire. Mi-am schimbat jobul, locuinta de 3 ori, iubitul, lookul, parul, stilul de viata si cea de alimentatie, animalele de companie, gentile… Am ramasa insa fidela tigarilor Dunhill Fine Cut, dar mi-am propus sa ma las de la anu’…

Mi-am facut prieteni si am pierdut o parte din oamenii care imi erau la un moment dat dragi. Unora le-am intors eu spatele, poate de la otrava fericirii si senzatia de “nu ma intereseaza nimic altceva decat TU”, iar altii au renuntat singuri.
De asemenea am cunoscut multi barbati. Care mai de care. Toti m-au sucit intr-un fel sau altul. E mult mai usor pentru ei in perioada asta vulnerabila prin care trec. Sunt naiva, prea ingaduitoare, prea intelegatoare si ei se folosesc de asta. Nu ii condamn. Cand ceva nu iti merge bine, cand undeva s-a stricat ceva e doar din cauza ta. Niciodata nu e altul de vina pentru nenorocirile tale. Am inceput atat de mult sa cred in asta incat deja nu ma ajuta ci imi face rau. La fel si cu varianta: trebuie sa platesti pentru tot raul facut de tine…Dar cat rau sa fi facut in 22 de ani? Bine, as putea enumera cateva..dar mi-am platit deja datoria inzecit. Cred eu. Si prietenele sunt de acord cu mine…..:-)

De mult nu am mai scris. As avea cat-un titlu pentru fiecare alineat. Am avut idei si subiecte interesante despre care sa sciu, dar majoritatea imi vin in minte ori seara cand parcurg drumul dintre statie si locuinta ori duminica, atunci ma intorc acasa de la ..cineva, Pentru ca nu pot sa defimnesc exact ce e. Important e de mentinut faptul ca e acelasi “cineva” de ceva timp. (Adica.. sa nu ma intelegeti gresit). Asa, deci pana ajung acasa ori uit sa le pun pe hartie, virtuala desigur, ori ma iau cu altele..si uite asa trec luni pana cand sunt in stare sa si “creez” ceva.

Zilele astea insa ma tot gandesc la un singur subiect. Titlul care ar reflecta cel mai bine despre ce as vrea sa scriu este : “Cand e “mult” deja prea mult?” sau “ Cand devine o femeie prea intelegatoare…?”

Ma ambitionez de ceva vreme sa inteleg niste chestii legate de barbati, mai corect spus de un anume barbat. Ma rog, practic sportu’ asta de ceva timp, ce-i drept la un moment dat am crezut ca “I’ve made it” dar spre nefericirea mea am realizat ca sunt si alte specii cu care inca nu am avut ocazia sa ma intalnesc. Asa. Cum scriam si mai sus, treceam/trec printr-o perioada din aia in care sunt super intelegatoare, naiva, blonda, copila, si in care accept tot felul de tampenii facute de tot felu’ de tampiti. Dar de data asta e ceva diferit totusi. Diferit prin felul ca este mult prea dificila situatia iar de persoana nici nu vorbesc. Am incercat deja 30% din metodele bunicii, 10% din sfaturile mamei, 40% din practicile lu’ sor’mea si 20 % din metodele scrise in carti de catre alte destepte, care desigur erau single si nefericite. Bai, n-am ajuns la niciun rezultat. Cand imi propun sa nu mai iau in serios toata treaba si ma ghidez dupa citatul “ Are we dating? I thought we were just sleeping together..” parca totul se schimba, iar cand pun in valoare calitatile de viitoare nevasta, mi se prabuseste tavanul in cap si inima mi se sfarama de la cuvintele “ nu ma impresionezi, nu ma interesezi”..Fucking shit! I do need some help here…Am analizat deja situatia din toate unghiurile, partile, am pus-o pe masa ( :-) ), am pus-o pe jos, am scris-o, am vorbit-o la telefon ore-n sir, ba chiar am si bocit-o (mda) si tot n-am ajuns la nicio concluzie. I-am pus punct, am reluat-o, am pus punct iar si iar am reluat-o..am discutat-o sau mai bine zis am “monologat-o”, desigur n-am fost luata in serios, am ironizat-o si tot n-am pirmit raspuns.

La un moment dat am crezut ca rabdarea mea tinde la nesfarsit, la fel ca si intr-o formula matematica. Macar atunci era de inteles, fiindca niciodata nu am fost prea buna la mate (mai ales la M2) deci nu ma astept sa gasesc raspunsul corect..daaaar nici varianta asta nu mai sta-n picioare. Am cam ajuns la capatul rabdarii. cel putin am momente cand simt asa, am momente cand imi vine sa ma imbrac, sa-mi iua geanta si sa plec pur si simplu chiar daca e 4 dimineata, dar ghici ce…ori nu va ramane impresionat (si cam toate stim ca nu e bine daca se intmapla asta, tre sa fie ceva acolo, tre sa-l “miscam” cumva..) ori o sa-mi pare rau.

Na, ii cam lung postu’ asta, asa ca va las in suspans. Revin next time cu informatii.

Weekend fain,

Andrea

P.S. Ioi, incep sa folosesc accentul ardelenesc pana si in scris. Nu-i bine…