Intrebari fara raspuns.
Exista o persoana din anturajul meu care ma tot “acuza” ca as avea ceva probleme si ca ar trebui sa consult un psiholog.
Voi povesti foarte pe scurt (desi asta la mine nu functioneaza) de ce persoana respectiva a ajuns la aceasta concluzie., dupa care am sa va rog sa “bifati” una dintre urmatoarele:
DA - ai nevoie de un psiholog
NU - nu ai nevoie de un psiholog
Pe baza raspunsurilor voastre (fie ele aici, pe telefon, pe mail, la cafea, pe facebook…) voi alege ce trebuie sa fac pe viitor. Se pare ca singura nu ma descurc.
Daca majoritatea dintre voi, cum ziceam, nu conteaza prin ce metode, imi sugerati sa cer ajutor de la specialisti, jur ca asa voi proceda. Doar e spre binele meu, nu ?
“Asadar si prin urmare”
Cei care ma cunosc personal stiu povestea vietii mele, mai ales partea sentimentala (in mare, despre asta va fi si vorba) cei care nu, ii invit sa citeasca doar doua posturi anterioare si se lamuresc.
Ideea este urmatoarea.
Pot sa spun ca in cei 20si…aproape 3 de ani am acumulat o oarecare “experienta” pe plan “relational”. Adica am avut de la relatii foarte scurte, relativ lungi pana la relatii serioase, incluzand aici si “mutat impreuna, logodna”.
Am avut parte de barbati frumosi, urati, inteligenti, destepti, mai putin destepti, saraci, buni, bogati, nebuni, escroci, studenti, rai, periculosi, cuminti, la inceput de drum sau realizati. Zic eu, putin din fiecare ‘categorie” sa spunem.
De unii mi-a fost greu sa ma despart, de altii a fost o adevarata usurare sa ma despart, unii m-au lasat pentru alte femei, altii m-au lasat pentru….alte femei :)
Toate o patim la un moment dat si macar odata in viata. Toate suferim, plangem vorbim sau nu vorbim despre asta.
Acum toate departirile mi se par amuzante si la fel, toate relatiile de pana acum mi se par fara sens. Nu pierdere de timp, desigur. De la fiecare in parte am invatat cate ceva. Nici una dintre noi nu poate nega acest fapt. Dar de asta ne dam seama mai ales cu trecerea timpului, face parte din procesul de maturizare al femeii. Multe dintre noi am fost mai mult formate de barbatii maturi din viata noastra decat de parinti, scoala.
Dar dupa toate nebuniile pe care le-am trait si incercat, dupa toate relatiile esuate, dupa multe “perioade de cunoastere” care nu au dus la un rezultate de lunga durata, dupa multe nopti nedormite in care asteptam sa sune telefonul sau sa bata la usa, dupa multe ganduri si analize degeaba, dupa multe sms-uri trimise contra cost si la care niciodata nu am primit raspunsul asteptat, dupa multe seri de “agatat” prin cluburi si networking ziua prin cafenele, nu credeti ca ar trebui sa vina momentul in care sa gasim pe cineva care sa merita toata atentia noastra, si ceea ce este cel mai important, sa ne rasplateasca cu aceeasi moneda? Nu mai mult, doar cat pirmeste…
Chiar atat de mult s-au schimbat lucrurile in secolul vitezei ? Chiar esti privita ca o “NEBUNA” si asta cu definitie clar-psihologica ? Esti old-school sau ai o gandire de fata batrana daca iti doresti sa ai o relatie ? Iar prin relatie ma refer la urmatoarele: - un cuplu format din doua persoana care se atrag, fizic, psihic, se completeaza si se respecta, eventual se iubesc. Spun eventual pentru ca am observat cum si “iubirea” se transforma in ceva old-school.
Sunt nebuna pentru ca simt nevoia sa spun “te iubesc” dupa multa vreme de blocaj sentimental/sufletesc? Evident persoanei potrivite, nu arunc aceste cuvinte la orice colt de strada, la orice flacau frumos si ..atat. Dar chiar ma bucura faptul ca as putea sa spun iar “te iubesc” si ma bucur ca sunt gata sa-mi deschid sufletul si inima pentru o alta persoana. Ma bucur ca am depasit acel blocaj, acea perioada in care eram convinsa ca nu va exista alt barbat in viata mea.
Sunt nebuna pentru ca, caut o persoana cu care sa pot comunica, care sa ma intrebe daca imi e bine, daca am mancat, daca merg vanzarile, daca sunt fericita ? Sunt nebuna pentru ca vreau sa avem prieteni comuni cu care sa ne vedem dupa birou vineri seara, ca vreau sa mergem impreuna la evenimente, concediu, sa sarvuram un vin intr-o atmosfera mai romantica sau sa fumam o tigara langa o bere, joi seara ? Sunt nebuna ca vreau sa NU ma inseli atat de vizibil si cu atata nonsalanta?
Toata treaba asta cu relatie-respect s-a transformat intr-o boala psihologica ??
De ce nu m-a anuntat nimeni ? De ce nu s-a dat cu “share” pe Facebook?? De ce nu s-a trimis mail intern in corporatii? De ce nu s-a trimis direct sms? De ce nu mi-a spus mama din timp…Toate stiati de acest “nou trend”? Doar eu am ramas in urma ?
Sunt prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.
Am ajuns la concluzia ca imi aleg gresit barbatii. Imi petrec prea mult timp langa persoane care nu merita, nu ma merita. Daruiesc prea mult atentie persoanelor care nu ma respecta. Acord incredere persoanelor care ulterior isi bat joc.
Acum insa acest post se va termina. Exact ca un film prost. Asta pentru ca toate cele descrise mai sus fac parte din scenariul unei realitati proaste.
Noapte buna.
Exista o persoana din anturajul meu care ma tot “acuza” ca as avea ceva probleme si ca ar trebui sa consult un psiholog.
Voi povesti foarte pe scurt (desi asta la mine nu functioneaza) de ce persoana respectiva a ajuns la aceasta concluzie., dupa care am sa va rog sa “bifati” una dintre urmatoarele:
DA - ai nevoie de un psiholog
NU - nu ai nevoie de un psiholog
Pe baza raspunsurilor voastre (fie ele aici, pe telefon, pe mail, la cafea, pe facebook…) voi alege ce trebuie sa fac pe viitor. Se pare ca singura nu ma descurc.
Daca majoritatea dintre voi, cum ziceam, nu conteaza prin ce metode, imi sugerati sa cer ajutor de la specialisti, jur ca asa voi proceda. Doar e spre binele meu, nu ?
“Asadar si prin urmare”
Cei care ma cunosc personal stiu povestea vietii mele, mai ales partea sentimentala (in mare, despre asta va fi si vorba) cei care nu, ii invit sa citeasca doar doua posturi anterioare si se lamuresc.
Ideea este urmatoarea.
Pot sa spun ca in cei 20si…aproape 3 de ani am acumulat o oarecare “experienta” pe plan “relational”. Adica am avut de la relatii foarte scurte, relativ lungi pana la relatii serioase, incluzand aici si “mutat impreuna, logodna”.
Am avut parte de barbati frumosi, urati, inteligenti, destepti, mai putin destepti, saraci, buni, bogati, nebuni, escroci, studenti, rai, periculosi, cuminti, la inceput de drum sau realizati. Zic eu, putin din fiecare ‘categorie” sa spunem.
De unii mi-a fost greu sa ma despart, de altii a fost o adevarata usurare sa ma despart, unii m-au lasat pentru alte femei, altii m-au lasat pentru….alte femei :)
Toate o patim la un moment dat si macar odata in viata. Toate suferim, plangem vorbim sau nu vorbim despre asta.
Acum toate departirile mi se par amuzante si la fel, toate relatiile de pana acum mi se par fara sens. Nu pierdere de timp, desigur. De la fiecare in parte am invatat cate ceva. Nici una dintre noi nu poate nega acest fapt. Dar de asta ne dam seama mai ales cu trecerea timpului, face parte din procesul de maturizare al femeii. Multe dintre noi am fost mai mult formate de barbatii maturi din viata noastra decat de parinti, scoala.
Dar dupa toate nebuniile pe care le-am trait si incercat, dupa toate relatiile esuate, dupa multe “perioade de cunoastere” care nu au dus la un rezultate de lunga durata, dupa multe nopti nedormite in care asteptam sa sune telefonul sau sa bata la usa, dupa multe ganduri si analize degeaba, dupa multe sms-uri trimise contra cost si la care niciodata nu am primit raspunsul asteptat, dupa multe seri de “agatat” prin cluburi si networking ziua prin cafenele, nu credeti ca ar trebui sa vina momentul in care sa gasim pe cineva care sa merita toata atentia noastra, si ceea ce este cel mai important, sa ne rasplateasca cu aceeasi moneda? Nu mai mult, doar cat pirmeste…
Chiar atat de mult s-au schimbat lucrurile in secolul vitezei ? Chiar esti privita ca o “NEBUNA” si asta cu definitie clar-psihologica ? Esti old-school sau ai o gandire de fata batrana daca iti doresti sa ai o relatie ? Iar prin relatie ma refer la urmatoarele: - un cuplu format din doua persoana care se atrag, fizic, psihic, se completeaza si se respecta, eventual se iubesc. Spun eventual pentru ca am observat cum si “iubirea” se transforma in ceva old-school.
Sunt nebuna pentru ca simt nevoia sa spun “te iubesc” dupa multa vreme de blocaj sentimental/sufletesc? Evident persoanei potrivite, nu arunc aceste cuvinte la orice colt de strada, la orice flacau frumos si ..atat. Dar chiar ma bucura faptul ca as putea sa spun iar “te iubesc” si ma bucur ca sunt gata sa-mi deschid sufletul si inima pentru o alta persoana. Ma bucur ca am depasit acel blocaj, acea perioada in care eram convinsa ca nu va exista alt barbat in viata mea.
Sunt nebuna pentru ca, caut o persoana cu care sa pot comunica, care sa ma intrebe daca imi e bine, daca am mancat, daca merg vanzarile, daca sunt fericita ? Sunt nebuna pentru ca vreau sa avem prieteni comuni cu care sa ne vedem dupa birou vineri seara, ca vreau sa mergem impreuna la evenimente, concediu, sa sarvuram un vin intr-o atmosfera mai romantica sau sa fumam o tigara langa o bere, joi seara ? Sunt nebuna ca vreau sa NU ma inseli atat de vizibil si cu atata nonsalanta?
Toata treaba asta cu relatie-respect s-a transformat intr-o boala psihologica ??
De ce nu m-a anuntat nimeni ? De ce nu s-a dat cu “share” pe Facebook?? De ce nu s-a trimis mail intern in corporatii? De ce nu s-a trimis direct sms? De ce nu mi-a spus mama din timp…Toate stiati de acest “nou trend”? Doar eu am ramas in urma ?
Sunt prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.
Am ajuns la concluzia ca imi aleg gresit barbatii. Imi petrec prea mult timp langa persoane care nu merita, nu ma merita. Daruiesc prea mult atentie persoanelor care nu ma respecta. Acord incredere persoanelor care ulterior isi bat joc.
Acum insa acest post se va termina. Exact ca un film prost. Asta pentru ca toate cele descrise mai sus fac parte din scenariul unei realitati proaste.
Noapte buna.
3 comments:
Szia Andrea.
dorind iubirea si implinirea, oare atunci cand o intalnim "in carne si oase" mai putem spune ca ea este cea care ne-am dorito, sau e doar o proiectie a noastra? adica, mai precis, ceea ce iubesc in cel pe care-l intalnesc e ceea ce este el de fapt, sau ceea ce-mi proiectez eu ca trebuind sa fie (adica idealul nostru despre cum ar trebui sa fie persoana ideala pt noi)? daca e asa, in cazul in care am intalni pe "cineva care sa ni se potriveasca", atunci inseamna ca de fapt ne iubim pe noi prin celalalt - celalalt este doar un mijloc prin care noi ne putem iubi idealul (deci implicit pe noi) mai bine. si aici e motivul pt care ne simtim tradati si inselati atunci cand vedem ca celalat nu corespunde idealului pe care noi il aveam deja format inainte sa-l intalnim.
poate tocmai aici e cheia fericri si sursa nefericiri... daca am reusi sa incetam sa tanjim la iubire si la implinire inainte de a intalni pe cineva/ceva care sa corespunda idealului nostru - numai daca am inceta sa dorim si sa idealizam ar insamna sa incetam a mai fi oameni - cu toate ca astfel ramanem sclavii proprilor idealuri si reprezentari.
Desi nu te'am mai citit de mult nu cred ca ai nevoie de un psiholog. Eu te'am cunoscut, am incercat sa te inteleg sa vad ce iti doresti sa simt ce ai pe suflet dar nu prea am reusit. ( poate ca nu am fost eu prea bun la asta :P). Parerea mea--- ai cautat prea mult cva prea serios si poate k nu era momentul potrivit. Ideea de baza pentru mine e k nu trebuie sa cauti pentru ca pentru fiecare exista acolo cineva care va ramanea pe veci sau poate nu. Se spune k norocul ti'l faci singur ei bine nu e chiar asa. Ai scris k la un moment dat te'ai mutat cu cineva si totusi dupa o asa experienta inca iti doresti cva serios( sa o iei de la capat). ESTI TANARA BUCURA'TE DE LIBERTATE ATAT CAT MAI POTI.
a friend :)
sper ca nu am spus ceva in plus sau deranjant. Iti doresc tot binele din lume si imi cer scuze daca scriu ceva sa te supere sau incorect(@work iar toti sefii sunt geana pe mn).
have fun!
Post a Comment